Grupul de Prietenie România – Franța

Diplomație parlamentară pentru un viitor comun mai bun!
Este o mare onoare și responsabilitate să fiu ales Vicepreședintele Grupului de Prietenie dintre Camera Deputaților din România și Adunarea Națională din Republica Franceză. Acest mandat obținut în ultima ședință de plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului înseamnă atât recunoașterea activității pe linia diplomației parlamentare pe care am depus-o în mandatul precedent, cât și încrederea pe care Partidul Național Liberal mi-a acordat-o în a coordona pe mai departe cooperarea cu Franța la nivel parlamentar.
Am promovat de fiecare dată în întâlnirile cu partenerii francezi obiectivele majore de țară ale României: ridicarea MCV, aderarea la zona Schengen și aderarea la OCDE și, cu sprijinul constant și puternic al Franței, primele două obiective au fost îndeplinite!
Urmează ani în care trebuie să consolidăm parteneriatul strategic dintre cele două țări, atât pe plan cultural, cât și economic, politic și militar.
Într-o lume și o Europă care se schimbă rapid, România și Franța își unesc forțele pentru a construi un viitor mai unit și mai puternic, pentru binele celor două națiuni și al întregului continent european!







